Nu știu când a trecut timpul, parcă ieri o țineam în brațe pentru prima dată, iar astăzi… este un ajutor in bucătărie. Eveline Maria are 1 an și 9 luni și deja vrea să facă tot ce facem noi. Să țină ustensilele de bucătărie, să amestece, și cel mai important: să guste. Ședința aceasta foto nu a fost despre decor, lumină, cadre perfecte. A fost despre ea, despre felul în care își manifesta concentrarea și dorința de a învăța ceva nou, despre cum râde mândră când reușește. Am lăsat-o să „gătească singură” cu răbdare. Am privit-o, am realizat ceva simplu și profund: Copiii nu cresc, ei se transformă sub ochii noștri, puțin câte puțin, în fiecare zi, iar dacă nu suntem atenți, pierdem magia.
În bucătăria noastră a fost făină pe jos, urme de mânuțe peste tot și multă veselie, dar pentru noi, a fost un moment de aur. Suntem mândri de ea, nu pentru că „gătește” ci pentru că este curajoasă, implicată și deja vrea să facă parte din lumea noastră, nu doar să o privească.
Pentru mine, ca tată și ca fotograf, aceste imagini sunt mai mult decât fotografii, sunt dovada că fiecare etapă merită trăită și păstrată, iar peste ani, când va fi mare, o să-i arăt aceste fotografii și o să-i spun: „Aici a început prima ta rețetă și prima noastră lecție despre cât de repede trece timpul”.































